Moleculele emoțiilor – Psihicul un argument în plus în vindecare

Medicina s-a dezvoltat extem de mult în tratarea și ameliorarea bolilor ce au ca simptom, in principal, apariția unui disconfort sau a durerii fizice.

Cum rămâne cu durerea sau disconfortul de ordin psihic? Cum reactionăm la ea și ce măsuri luăm? Ne întrebăm unde am greșit și încercăm să remediem și să corectăm? Isi găsește cumva ecou în corpul fizic?

În 1996, Daniel Goleman aducea în atenția psihologilor și a oamenilor de știință o nouă noțiune – inteligența emotională. Astfel, pe lângă IQ aparea si EQ iar lucrurile au evoluat dezvoltând o nouă directie de cercetare-psihoneuroimunologia ce studiază legătura între SNC- emoții – imunitate – stare de sănătate/boală.

Încep să se identifice de către psihologi anumite tipare de reacție la stimuli emoționali ce declansează anumite boli. În articolul său despre Cancerul Emotional, Tom Kenyon  spune că ”unii psihologi au observat faptul că, din punct de vedere psihologic, femeile cu cancer de sân au adesea  ideea sacrificiului de sine foarte pronuntată. De asemenea, ele simt deseori că nu au dreptul să se preocupe de propriile lor necesități. Ele au grijă de nevoile celor din jur cu mult înainte de a se gândi la ale lor, care rămân undeva în urmă, pe planul doi-trei. Iar mulți dintre cei care suferă de cancer sunt adesea timizi și încearcă întotdeauna să fie amabili indiferent de situație”.

Cu toate că în medicina chineză se vorbește de mii de ani de emoții cauzatoare de boală, nu exista o dovadă științifică directă care să arate legătura între traumă, stres și organele cu funcțiile lor. Astăzi lucrurile s-au schimbat ca urmare a teoriei neuropeptidelor și neurohormonilor descoperită de Dr. Candace Pert ce a fost prezentată în cartea “Molecules of Emotion, Why You Feel the Way You Feel.”

Conform actualei teorii privind neuropeptidele, acești puternici activanți biochimici interactionează cu receptorii de la suprafața celulelor. Emoțiile reprimate sunt stocate în corp prin intermediul neuropeptidelor iar amintirile sunt depozitate în receptorii neuropeptidici.

La nivelul hipotalamusului, zonei primitive din creier, anumite substanțe numite peptidele (ce sunt lanțuri de aminoacizi) sunt asamblate în neuropeptide și neurohormoni care se potrivesc stărilor emoționale specifice pe care le experimentăm, existând substanțe chimice pentru fiecare emoție : fericire, tristete, victimizare, etc. Acestea sunt eliberate în fluxul sangvin și ajung să se fixeze pe receptorii fiecărei celule putând ajunge până la modificări structurale.

Se profilează o idee importantă: emoțiile ne modelează creierul și sinapsele, ne pot face mai sănătoși sau mai sensibili la boli și ne pot influența viitorul. Și prin urmare, se impune cu necesitate o mai bună gestionare a lor.

Reprimarea sau negarea emoției nu face să dispară reacția corporală; nici reproșul sau letargia nu reprezintă o modalitate eficientă de gestionare a emoției.

Primul pas în dezvoltarea unei mai bune igiene emoționale este identificarea emoției.

După recunoașterea emoției, important este să reușim să prelungim timpul între impulsul emoțional și reactia propriu-zisă, fapt ce ne ghidează către soluții creativ-adaptative situației.

În Gestalt Terapie se acordă importanță limbajului non-verbal care, de multe ori, prin oglindire și amplificare, poate ajuta clientul să numească emoția din spatele gesturilor involuntare sau stereotipe.

Următorul pas este de a sta cu emoția, de a îi da spațiu să existe, să se manifeste.

A sta în contact cu emoția poate fi o modalitate de a oferi emoției un glas, o voce ce dă un sens emoției și uneori și o cale de rezolvare a ei; este o ocazie să aducem în planul conștinței mesajul  care se găsește în spatele emoției. Ceea ce apreciez în Gestalt este că se lucrează și pe senzațiile corporale resimtite la evocarea emoțiilor. Uneori, doar simpla atenție pe durerea sau presiunea resimțită în corp la evocarea unei traume poate face ca perspectiva asupra traumei să se modifice. De un real folos, este și exercițiul în care oferim zonei din corp activate dureros o voce prin care să se exprime.

Astăzi, rolul declanșator sau agravant al stresului este recunoscut și în lumea medicală romanească deși încă din anul 2011 au fost publicate studii în care se menționează faptul că stresul are o contribuţie importantă în apariţia afecţiunilor dermatologice, în agravarea leziunilor acestora, în declanşarea puseelor evolutive afectând și eficiența terapiei.

În schimb, scăderea nivelului de stres prin psihoterapie, hipnoterapie, tehnici de relaxare, reduce necesarul de medicamente şi îmbunătăţeşte funcţiile regeneratoare ale corpului.

Corelația care apare între sistemul nervos, sistemul imun și cel endocrin se prezintă ca fiind  importantă. Sistemul imun este ceea ce face distincția între eu și non eu, ceea ce îmi este folositor sau nu, apărând celulele de ceea ce apare nou din extracelular.

În declanșarea unei boli, factorul genetic este precum glonțul pe teavă iar mediul (inclusiv emoțiile)  este cel care apasă pe trăgaci.

Vă invit să învățăm cum putem face ca acest trăgaci să nu se mai declanșeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *